cuvinte...

E deja 10...stau si ma uit pe geam la luminitele orasului..diacriticile ma omoara si nu stiu ce sa mai zic...n-am mai scris de ceva vreme...dar poate e cazul sa mai revin...imi era dor...
Da..am ajuns sa mazgalesc umbre,ca o consecinta indirecta a ignorantei pe care o practic in privinta vietii mele interioare,imi cladesc o imagine frumoasa despre mine hiperbolizant tot ce este in jur.Am ajuns sa imi modific metabolismul atat de bine incat sa respir prin altii...prin oameni cu calitati si defecte...am ajuns sa cred ca fericirea trebuie conservata in borcane de 800 ca si muraturile,in camara,pentru zilele acelea triste,ploioase si vechi,cu miros de depresie si creionate intr-un gri monoton,zilele acelea in care neuronii lenevesc obositi printr-un colt prafuit al capului.
Cand te pui intr-o cutie si pleci, se rupe ceva in tine.Ti se pare ca tot centru universului tau a fost stramutat undeva la intersectia dintre miazazi si miazanoapte. Ai vrea sa ajungi acolo, cu un magnet mare in buzunar si sa il descentrezi inapoi. Dar este intuneric, nu ai harta sau compas, doar o busola stricata si niste notite cu coordonate foarte vechi ale fiintei tale.
Sentimentele incep sa te saboteze. Odata cu cresterea gradului de intensitate al durerii iti pierzi treptat orgoliul. Telefonul devine aliatul tau mut. El nu te judeca, asa cum o fac restul prietenilor. Iti asculta cuminte toate porcariile si minciunile despre taria ta de caracter. Nu se scurtcircuiteaza din cauza lacrimilor. Dormi cu el sub perna, il asezi convenabil pe birou. Sau il inchizi.
Mergi prin baruri si racai etichete. Daca ai putea sa-ti racai pielea, muschiul, osul. Maduva este insa este cea care doare. Ai de racait mult pana acolo. Si multe sticle de golit, in timp ce conversatii se scurg mecanic la masa iar gustul din gura devine din ce in ce mai metalic.
Apoi ajungi acasa si te afunzi in singuratate. O singuratate diferita, in care nu te mai simti confortabil cu tine, fiindca dezintegrarea interioara a rupt iremediabil propriul eu.da. asa simti.
te simti ca dracu....
Cât din ce sunt este o reflexie a celorlalți? Cât din mine, din ce știu și ce fac este al meu sau cât a celor ce ne înconjoară? Ce bine şi cald este la tine în suflet. Ce stabilă trăire îmi dai atunci când vorbim...si totusi uneori reusesti sa rasucesti cate un cutit taios in inima...cand esti cu mine,traiesti in sufletul meu si cheltui lumina mea si apa mea calda! cand pleci lasi usa deschisa..sa iti vad urmele si sa te strig...Ma lasi asa,deschisa,ma lasi si ma hranesc zile intregi doar cu urmele tale,cu spatele tau,sa ma ridic nu pot caci ma consumi cand esti cu mine.
...si te intorci cu daruri multe si schimbi si lacatul in mine dar ce stiu eu,toate le faci doar pentru tine.Eu vreau restante la-ntretinere,vreau sa ma chemi,sa zbieri in mine,sa-ncepi sa faci economie c-o sa te las pe intuneric,o sa te inchid si n-o sa stie nimeni de tine. E-atata loc acolo si e numai pentru tine,de-aia imi lasi mai mult pentru chirie!Eu stiu ca ai si tu un loc al tau;mi-ai dat si chei si ai si camere-ncuiate dar dai si-acolo drumul la caldura. Vreau sa fiu acolo cand deschizi,vreau sa vad cum intra aer nou acolo,aerul meu si mintea mea. Sa nu crezi ca-mi faci bine dac-aerisesti cand nu-s la tine.....